Interviu SickSound Crew : „Scopul nostru e să readucem în prim plan muzica bună”


Pe data de 9 mai, în Kulturhaus, de la ora 22:00 SickSound Crew vor lansa albumul Atenție, Se Închid Ușile! I-am luat la întrebări pe băieți pentru a afla mai multe despre albumul în cauză cât și despre crew-ul format din The Bridge Committee (Jazz 8 & Kent Archie), In Extremis (Swift & Esra), MC-ii Qishta Ceinaru și Clue și producătorul Havana (Havana Productions). Ce a ieșit puteți citi mai jos.
Lectură plăcută!

HHNews.RO: Salut SickSound Crew. Mulțumim că ați acceptat să ne răspundeți la întrebări

SSC:

Salut HipHopNews. Întotdeauna, cu cea mai mare plăcere.

HHNews.RO: Să începem cu începutul. Cine sunt SickSound Crew?

SSC: Un crew/label artistic independent format din trupele/MC: The Bridge Committee (JaZZ 8 & Kent Archie), In Extremis (Swift & Esra), Clue, Qishta Ceinaru care este MC şi producător şi Havana Productions – producătorul nostru „pur sânge”.

HHNews.RO: Care sunt circumstanțele care au dus la formarea trupei?

SSC:

Hehe, există un lanț întreg de circumstanţe. Pe scurt, povestea ar suna cam aşa: Kent l-a întâlnit pe Clue prin intermediul unui prieten comun. Kent şi Clue au colaborat apoi pe o piesă intitulată Stand On Your Own, piesă produsă de Havana. La momentul acela, The Bridge Commitee, In Extremis, Clue şi Qishta existau separat. Havana producea pentru Clue. Ulterior, Havana a invitat The Bridge Committee la un eveniment la care au concertat şi In Extremis, aceştia fiind invitaţi de Clue. Din cauza faptului că a existat o sinergie inexplicabilă între noi am devenit prieteni, apoi am început să colaborăm muzical din ce în ce mai des, apoi să susţinem concerte împreună şi tot aşa până când s-a întâmplat natural. Pe scurt, cam aşa a luat naştere crew-ul nostru. Cu alegerea numelui este o poveste foarte amuzantă însă e şi destul de lungă şi nu cred că ne permite interviul să ne întindem atât de mult. Tot ce vă putem spune este că veţi afla în curând şi povestea asta pentru că va ieşi un material/documentar despre noi, iar acolo puteţi să ne cunoaşteţi mult mai bine. De menţionat însă, este faptul că mai târziu, în cadrul unui concurs de trupe hip-hop şi MC, Qishta, ne-a cunoscut pe mine (JaZZ 8) şi pe Kent (adică The Bridge Committee). Ne-a invitat să colaborăm cu el şi ne-a produs o piesă care se numeşte Morgana Label. Ne-am înţeles, am văzut că suntem complementari ca stil, şi astfel Qishta a devenit parte din SickSound Crew si uite aşa am ajuns în forma finală pe care o ştiţi cu toţii astăzi.

HHNews.RO: Știm că veți scoate un nou album în curând, intitulat Atenție, Se Închid Ușile! . Spuneți-ne mai multe detalii despre el.

SSC:

Albumul va fi unul în format LP. Colaborăm cu mai multe persoane ca Dj, MC şi producători. Pe partea de producţie, pe lângă producătorii noştri (Havana & Qishta), am mai colaborat şi cu Ortega, Argatu, Meggido. Ca DJs i-am avut pe Dj Em, Dj B-Jam, iar în ceea ce priveşte partea vocală avem câteva piese cu Smokey, Krem, Andrea Şofronie şi Mr. Levy. Întregul album a fost mixat şi masterizat de omul nostru, Benzen. Pe lângă asta, avem şi o colaborare ieşită puţin din tiparele normalului când vine vorba de hip-hop. Spunem asta pentru că am colaborat într-un mod inedit, pentru un videoclip ce urmează a fi lansat în curând cu echipa de fotbal american Bucharest Warriors.

HHNews.RO: Sub ce formă vor putea ascultătorii să achiziționeze albumul?

SSC:

Ascultătorii pot descărca albumul de pe site-ul SickSoundCrew.ro şi în format fizic pentru colecţionari vom avea un număr limitat de CD-uri disponibile la show-uri. Pentru mai multe detalii, vă aşteptăm pe pagina noastră de facebook la adresa facebook.com/SickSoundCrew.

HHNews.RO: Va exista și un turneu de promovare a albumului?

SSC:

Da, bineînţeles! Va exista un turneu prin mai multe oraşe din ţară, pe care noi, SickSound Crew, împreună cu organizatorii de la Slam Poetry Bucharest Group le vom face publice ulterior concertului din Kulturhaus.

HHNews.RO: Cum se prezintă industria rap românească din perspectiva voastră?

SSC:

Este în creştere. Cumva înfloreşte numai că nu o face numai în direcţii extraordinare. Ca orice explozie într-un tip de cultură sau într-o nişă sau cum vreţi să-i spuneţi, şi cea din rap-ul românesc creează tot felul de anomalii şi perturbări în ceea ce priveşte calitatea muzicii şi motivele pentru care este făcută. De exemplu, printre altele, am observat în ultima vreme că un anume segment de public începe să nu mai fie interesat de conţinutul unui produs muzical, ci de ce nume sunt prezente pe acel produs şi atât. S-au închis total. Am observat că s-au născut aşa-numiţii pseudo-experţi în fenomen care de fapt au luat de bun ce au auzit de la alţii şi au început să distorsioneze imaginea culturii urbane româneşti şi să o afecteze în mod direct sau indirect în aşa fel încât unele trupe mor sau dispar pentru că nu-şi găsesc locul sau cad pradă sentimentului că dacă nu eşti cunoscut înseamnă că nu ai nimic de zis. Pare o luptă cu morile de vânt însă nu e aşa, iar lucrurile astea se vor schimba. Cel puţin noi, încercăm din răsputeri asta. Scopul nostru e să readucem în prim plan muzica bună şi atât. Vrem să arătăm că succesul este rezultatul faptului că-ţi faci bine treaba, şi nu e doar scopul principal pentru care iei cele mai proaste şi superficiale decizii doar ca să îl atingi..

HHnews.RO: Care este feedback-ul ascultătorilor față de SickSound Crew?

SSC:

Încă suntem aici (râd toţi), deci a fost numai de bine! În general toţi oamenii care vorbesc cu noi ne spun că nu au mai văzut show-uri live ţinute cu atâta energie şi voie bună. Mulţumim frumos tuturor partenerilor şi persoanelor care ne-au susţinut şi ajutat de-a lungul timpului. Fără umărul fiecăruia dintre ei nu ar fi fost posibil să facem tot ce facem astăzi. Sunt mulţi şi nu vrem să ne apucăm să îi enumerăm din cauză că ne este frică să nu uităm pe cineva şi nu ar fi deloc corect. Vă ştiţi voi toţi. Ne înclinăm!

HHNews.RO: Mulțumim pentru interviu. Ultimul cuvânt vă aparține.

SSC:

Vă mulţumim şi noi pentru susţinere şi invitaţie! Fiţi gata de show pe 9 mai, când „ se închid uşile” în Kulturhaus. Nu rămâneţi pe afară!

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu