Data: 3 martie 2013
Locul: Club Flex – Viena
Promoter: Sundaze Events
Line-up: CTC (opening) / Apollo Brown & Guilty Simpson (headline)
Memento: primul concert în Viena al unei trupe de rap românesc

Setlist:
Muzica
1 Mai
Piese De Schimb
Sar Cățele
Permite-mi Să Mă Prezint
Interzis Nefumătorilor
Cum O Facem Noi
Ambrozie
Secunde Reci
Rapcapitulare
Linii De Tramvai
Genți De Bani
Cox
All-Star Part 1
Fugi
Mă Joc Un Pic
Oameni Ca Mine
Fraiere

Stând strâmb și judecând drept, mi se pare jenant faptul că au trebuit să treacă aproape 20 de ani până la efectiva punere în practică a unui concert de rap românesc în Viena, mai ales că există o legătură intrinsecă între acest oraș și începuturile industriei hip-hop de la noi, și deci condiții erau: http://www.4elemente.ro/interviuri/gianiny-munteanu-13.html. A fost într-adevăr cândva un angajament de 2 concerte (club și festival) pentru Paraziții și Zale dar o implozie anume a anulat și această perspectivă. Partea buna a poveștii e că, atunci când în final s-a întâmplat, s-a facut la un nivel inalt. Iată filmul meu, cu scuzele de rigoare pentru calitatea fotografiilor și a secvențelor video:

Primul semn a apărut chiar la începutul anului când cineva a postat pe facebook o fotografie făcută acum 8 ani la Galați, a doua zi după un concert fabulos din turneul Sevraj Limited Tour, în care zâmbeau Bitză, CTC în formula originală, K-gula și subsemnatul http://www.facebook.com/photo.php?fbid=425157214220000&set=pb.132032433532481.-2207520000.1363879057&type=3&theater. Aveam desigur poza dar nu o mai văzusem de mulți ani și privind-o am realizat că ultimul recital CTC live pentru mine fusese probabil chiar atunci. Apoi, la exact două săptămâni, m-am revăzut surprinzător cu Vlad Dobrescu la Timișoara unde fusese invitat ca DJ la un party foarte reușit in Club Arqa. Am stat la povești o zi întreagă și așa am aflat de concertul de la Viena, cam în aceeași perioadă în care urma să fiu și eu în capitala austriacă. Deja de trei ori CTC într-o singură lună, după mulți ani, nu e întâmplător, așa că am hotărât să refac traseul ca să fiu prezent pe 3 martie în club FLEX!

Revederea a avut loc cu ocazia soundcheck-ului și a fost cât se poate de plăcută pentru mine. Am reîntâlnit ceea ce mă așteptăm – aceiași artiști dedicați dar alți oameni la modul „au mai trecut niște ani, am mai crescut”€œ. Desigur, eram la curent cu tot ce au scos între timp – proiecte solo, feat-uri, clipuri, interviuri – rămăsesem același fan dintotdeauna, însă multe dintre piese nu le ascultasem live și le bănuiam voracitatea on-stage. Știu de mulți ani care e diferența dintre o piesă trasă în sudio și varianta spumegată pe scenă, direct în fața publicului, și nimic nu se compară cu starea aia, nici ca artist nici că fan. Cu atât mai mult în cazul CTC.

Probele au decurs impecabil, clubul având o sonorizare renumită în Europa de aproape 30 de ani. De precizat că evenimenul a avut loc în FLEX, un club absolut legendar în undergroundul european, cu o istorie bogată inclusiv pentru mine (printre altele, unul din locurile în care s-a născut conceptul Rebel Music în 91-92) și o imensă lista de artiști care au urcat pe scenă în acești ani. Ca să va faceți o idee, doar cu o noapte înainte fusese celebrul Derrick May.. În această seară însă, scena avea să fie ocupată de CTC și Apollo Brown & Guilty Simpson, care s-au dovedit a fi superbăieți la rândul lor, stând de vorba cu noi și lăudând unele beat-uri folosite la soundcheck.

La 21:00 începuse deja să vină lumea și standul de merchandise a fost unul din locurile cele mai vizitate. Era oarecum de așteptat căci știam că românii care vor veni la concert erau clar fani, mulți puțini, dar dedicați. Pare surprinzător dar acesta a fost de abia al doilea concert în străinătate al băieților iar primul avusese loc cu doar 2 luni înainte în Italia. Sunt sigur, mai ales după ce am asistat la show, că CTC. ar avea succes în multe alte cluburi ale diasporei românești, și nu numai.

Ne adunasem în backstage vreo 10 români dar îi cunoșteam doar pe ADN de la fostele Furnici Coapte, (stabilit în Viena de câțiva ani) și pe Octav, băiatul care a făcut posibilă toată treaba românească de pe afiș (big up!). Multă caterincă pe stilul CTC, cu Deliric în vervă, Vlad antrenant și Doc un pic mai liniștit, dar toată lumea binedispusă. Pe la 21:30 ne-am turnat în sală și am constatat că se strânseseră câteva sute (într-un loc care la 800 e deja plin), cu o simțitoare majoritate de români, spre plăcuta surpriză a trupeților, puțin emoționați dar nu neapărat în sensul de trac.

Și apoi a început. Boy, i was excited! Aș vrea să precizez de la început că m-am dus acolo fără absolut nicio așteptare, tocmai pentru că știam că urma să fiu impresionat de ceva mult diferit în sensul de upgrade, după atâta amar de ani pauză. Deasemenea, noua (pentru mine) formulă de 3, cu Vlad Dobrescu la pupitrul de DJ dar cu microfon, îmi venea un pic peste mână, mai ales că DJ Paul mi-este un prieten foarte drag și a fost câțiva ani dj-ul crew-ului Rebel Music și mă obișnuisem vizual cu el la platane, însă nu am putut să nu remarc chimia perfectă dintre cei 3 prezenți pe scenă. Nu în ultimul rând, observasem de la soundcheck tempoul schimbat față de acum 7 ani -€“ mult mai lent sau dimpotrivă dus la extrem, dar ambele mitraliate verbal – și cu o sonorizare cristal bănuiam că se va auzi într-un mare fel. Și așa a și fost!

Un setlist care începe cu una din cele mai sincere elogii aduse muzicii din toate limbile te umple de emoții de la primul acord. „Muzica”€œ este de departe una dintre piesele mele favorite din tot rapul românesc și văzută live, first time ever, mi-a adus lacrimi în ochi. Un incredibil instrumental dublat de niște versuri atât de simple dar directe și adânci mișcă pe oricine însurat cu muzica de mic. Piesa este mai mult decât o declarație de dragoste și are un text care ascunde înțelesuri nebănuite, care vorbește despre durere, răbdare, sacrificiu, satisfacție, prietenie, loialitate, morală și viață. Pe moment tot ce puteam să fac era să dau din cap și să mă las absorbit de atmosferă, din când în când ridicând o mână sus la câte un vers anume.

Deja băieții intraseră în transă și așa au ținut-o până la final, fără pauză, într-o formă de zile mari. Piesele s-au succedat aproape sacadat, împletind armonios cam toate aspectele care pot caracteriza trupa live: excepțională tehnică vocală, superb flow, mare măiestrie în a livra mesajele, extraordinară prezență scenică, dublaj perfect, dialog, fler, totul într-o zeamă cu gust de profesionalism artistic rar întâlnit în rapul de la nord de Dunăre și comparabil cu orice rap-act am văzut live oriunde în lumea asta. Până la urmă, setlistul îl face trupa, nu fanii, și oricât s-ar putea comenta pe marginea lui a fost ales pe sprânceană, pentru a-i pune în valoare pe ei și a ținut cont și de finețuri, gen fiecare a avut piese sau strofe din repertoriul solo (o mare mână sus pentru omul meu Vlad care și-a cântat strofa de pe clasicul „All Star Part One”€œ, prin asta pricinuindu-mi o imensă bucurie căci piesa în cauza e una dintre favoritele mele din toată carieră mea de producător executiv).

Nu am de gând să povestesc fiecare minut din cele aproape 50 dar a fost un recital fabulos. Pur și simplu mă uităm uimit la scenă și parcă nu-mi venea să cred că trupă aia care rupe scenă în trei e românească, nu știam cui să mulțumesc că am prins ziua asta. (Să nu fiu înțeles greșit de nimeni: nu pot să uit multe concerte memorabile din anii de început ai mișcării și am un mare respect pentru aproape toți veteranii care au rezistat în timp, însă pe bune că nu sunt 5 trupe în țară de calibrul CTC, am zis). Fiecare dintre ei lasă senzația că s-au născut să facă fix acest lucru și nimic altceva. Am văzut un Deliric cuprins de fibrilație, gata să explodeze, scuipând cu precizie fiecare vers, fără nicio greșeală; DOC impecabil, impenetrabil, calculat și extaziat în același timp, mare maestru în felul lui unic; VD în antiteză, cu o mână pe butoane și una pe microfon, toate lecțiile învățate, cu mix-cut-uri la secundă și un desfășurător perfect, genul de artist-producător care vine din școala veche și care a prins toate fazele.

O fi fost de la sunet sau de la lumini, sau emoția de a mă afla din nou în FLEX după 2 decade, o fi fost de vină chiar controlorii… nu știu. Știu însă cu certitudine că dacă ar trebui să recomand ever again o trupă românească la export live, atunci ăștia sunt! M-am simțit român cu mândrie, la modul rap, și cred că la fel s-au simțit și cei care au stat grămadă la autografe.

Singura bilă neagră (și de neînțeles) a fost prezentarea pieselor în limba engleză, în proporție de 85%, doar spre final Vlad Dobrescu părând să-și aducă aminte că , totuși, se adresau în majoritate unor conaționali și a mulțumit în dulcea limbă românească celor prezenți, cu atât mai mult cu cât nu a existat nici măcar o strofă din recital în altă limbă, deși bănuiesc că s-a gândit mult la asta Doc în culise..

Concluzie: poate pare exact invers dar când ai văzut câteva mii de concerte e mult mai greu să faci un top al celor mai bune însă dintre toate concertele cu trupe românești la care am fost prezent vreodată, acesta a fost cu siguranță în top. Iar dintre cele de rap românesc la care am fost doar în public, doar foarte puține m-au impresionat atât de mult. Și asta pentru că am asistat la un concert pe care n-am cum să-l uit vreodată. Respect CTC!

Kerosen