Vice: Amintiri Şi Moșteniri Tripofonice De La DOC

*articol preluat din revista on-line Vice

Vlad Munteanu aka DOC este unul dintre cei mai longevivi și de succes rapperi autohtoni. Alături de grupul C.T.C. (Control Tehnic de Calitate) a pus bazele casei de discuri independente Facem Records, una dintre primele din țară care au îmbrățișat ideologia do-it-yourself în urmă cu mai bine de un deceniu. Volumul impresionant de materiale de calitate scoase de către membrii Facem Records a inclus și două albume solo semnate DOC, ambele apreciate de fani și critici. Dacă vrei să te convingi de acest lucru, dă o tură vinerea asta în Vama Veche la clubul Goblin, unde vor concerta DOC, Deliric 1, Vlad Dobrescu și DJ Paul, în formația C.T.C.

Pentru că e un adevărat pionier în lumea rap-ului din România, am fost curios să văd dacă mai ascultă și alte genuri de muzică, între pauzele de înregistrare. Așa că l-am rugat să ne facă un cvintet tripofonic cu piesele lui preferate din genuri total opuse de cel pe care-l iubește. Am fost surprins să văd că bagă Sting sau Joe Bonamassa, dar ce m-a dat pe spate a fost zbenguiala pe Placebo, feblețea tinerilor cu probleme sentimentale imaginare. În plus, ne-a dat și o explicație științifică pentru aceste plăceri muzicale ciudate în introducerea cvintetului:

”Moștenirea genetică nu o primești când îți mor părinții. Cred că e singura pe care o primim la naștere, scutindu-ne de teama apariției vreunei rude uitate în nu știu ce crevasă temporală, care să ne-o înșface din fața ochilor și să se scrie în Click despre asta. Stând de vorbă cu tata, am înțeles de ce îmi plac unele treburi care n-au nicio legătură cu rap-ul, așa că hai să vedem ce-a sădit bătrânul în ADN-ul meu muzical:

Joe Bonamassa – A Quitter Never Wins

Cover după B.B.King – Chains and Things. Pe mine mă distruge chitara electrică, dacă mă epilez total în următoarele 30 de secunde îmi crește părul văzând cu ochii și se ridică tot pe mine, îmi vine să mă pun să fac un ou de la câtă piele de găină dețin când rulează asta în player. După o ascultare sunt gata să-l sun pe Felix Baumgartner și să-l fac atent cum sar de pe Lună direct pe Pământ. Fără parașută, nu de alta, dar nu halesc târfele.

Sting – Its Probably Me

Theme song-ul Lethal Weapon III, una dintre seriile copilăriei noastre. Mi-a rămas în cap de copil (NU, NU AM CAP DE COPIL!) și cum las copilul din mine să zburde pe câmpiile infinte ale maturității, o ascult cam o dată pe zi. Saxofonul ăla care intră destul de rar mă face s-o doresc în timpan uneori doar pentru a-i prinde acordurile. But it’s probably me.

Placebo – Every you, Every me

Nu, nu o ascult pentru că e clipul cu niște lesbianism voalat. O bag la ureche fiindcă nenorociții ăștia au scris piesa despre mine și încerc mereu să-mi dau seama de unde au știut atâtea. La un punct am realizat că n-am cum să aflu de unde mă știu doar ascultând-o, așa ca m-am lăsat pradă muzicii și am lăsat intelectul Conan-Doyle-esc deoparte.

Seeed – Augenbling

Mi-a arătat-o Hip, unul dintre cei mai buni tovarăși cu care fac muzică la Chill Brothers. Nu înțeleg o iotă. Doar „bling” pricep. Dar e cocaină audio. N-am fost vreodată vreun dansator și nici perspective de a deveni nu există, dar când bag asta mușchii încep să se miște total independent unii de alții, contorsionându-mă demonic. Evident, NUMAI în intimitatea propriei locuințe. Te văd cu binoclul prin blocul de vizavi și-o să-ți iei headshot, sa decedeze Cici!

Wet Wet Wet – Love is All Around

Eram, cred, a VII-a sau a VIII-a când eu și cel mai bun prieten de-al meu de atunci (și de acum), Vlad Mihăilescu, ne-am apucat să scriem versurile melodiei pe foaie. Da, știam engleză de pe-atunci. Aveam VCR și Irina Margareta Nistor dubla destul de lent, plus că făceam la școală deja de niște anișori. Am crezut că eram noi mici și ușor impresionabili muzical vorbind, dar îi tot dau play și îmi place și-acum de defec pe propria-mi persoană.”

Autor: HHNews

Lasă un comentariu

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.