Recenzie + Poze: Concert C.I.A (Cluj)

*Articol scris de Ciobanu Ana Elida

Concertul C.I.A din data de 07.12.2012 m-a ajutat să realizez că ma apasă un dor de casă cu iz de ducă, fiind un mic rai oltenesc în Ardealul meu drag.

Ajunsă în Cleo Pub, am avut din nou surpriza de a-l vedea pe DJ Necs la platane, încântând publicul cu o selecție foarte bună de piese din țară sau internaționale, după cum ne-a obșnuit deja. Iar după atâtea întâlniri succesive cu el la concertele la care am participat, cred că surpriza și dezamagirea cea mare ar fi să nu-i găsesc numele la warm-upurile viitoare. Un moment foarte bun, atât dansant cât și o incursiune în sfera hip-hopului de calitate.

Cu o organizare a spațiului cel puțin ciudată, din considerente evidente și anume: Cleo Pub nu este o locație gândită inițial pentru a găzdui concerte, pe multe mese alăturate, C.I.A a urcat pe „scenă” in uralele publicului în jurul orei 01:00, ceea ce mi-a desființat efortul susținut de a ajunge în timp util la concert. Chiar și așa, tot concertul a avut un aer ad-hoc care m-a încântat, ducandu-mă cumva cu gândul la concertele anilor ’90, când cu puținul pus la dispoziție, ieșeau printre cele mai frumoase concerte.

Sub premisa „fusăi aici, făcui asta”, concertul propriu-zis a decurs mai mult decât bine, fiind primul concert al baieților de la C.I.A în Cluj-Napoca de care eu știu, cât și primul concert al lor la care particip, mă pot declara un om mai mult decât muțumit de prestația artiștilor pe scenă, careia nu i se pot adresa reproșuri sub nicio formă. Printre dialoguri cu publicul și căteva momente ce anunțau următoarea piesă, am putut asista la un live al unor piese foarte bune ale grupării: Unde e ea, Invazia(cu care au ales să și înceapă concertul), C.I.A, Cor de bagabonți, Pui de lei, Mai vrei, ș.a.m.d

Printre noile materiale, publicul a putut accesa si melodii mai vechi din istoria lor ca trupa, fiind evident faptul ca există un continuu dinamism și o evoluție constantă, atât ca mod de abordare, cât și ca negativ.

Însumând toate aceste aspecte și punându-le în ordine, seara de 07.12.2012 a fost una reușită, iar publicul diversificat ce a participat la acest eveniment ori stă ca o dovadă vie a faptului că mai există oameni care caută și un mesaj în muzică, ori e poate o globalizare forțată a scenei hip-hop, care în profida faptului că s-a născut sub forma unei mișcări cu tente revoluționare, acum se transformă treptat într-un trend.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu