R&B, jazz și muzică cu suflet la primul concert Iyeoka în România

Iyeoka, artista care a făcut senzație cu piesa „SimplyFalling”, va cânta în premieră în România piese de pe albumul „Say Yes”, la București, în Silver Church, 5 noiembrie, și Cluj, la Teatrul Național și Diesel Club (7 noiembrie).

Originară din Boston, Statele Unite, Iyeoka are rădăcini nigeriene pe care le exprimă printr-un stil unic, care cuprinde elemente ale muzicii soul, R&B, rock, hip hop și jazz.Premiată pentru activitatea sa ca poet și artist cu concerte în întreaga lume, Iyeoka este un om pentru care poezia și muzica sunt două moduri de a transmite povești pline de speranță, care degajă forță interioară, și cântece care renasc ca daruri emoționale complexe către publicul cu care comunică, pe teme diverse: iubire, feminitate, cultură, luptă sau relații.

Iyeoka a câștigat numeroase premii pentru poeziile sale și a fost invitată ca performing artist la faimoasa conferința TED Global, la care se întâlnesc cele mai inspiraționale personalități ale lumii.

Ea vine în România cu piese de pe ultimul său album, „Say Yes”, care a adus în premieră mondială conceptul de „album care evoluează”. Spre deosebire de albumele tradiționale, care odată lansatenu se mai modifică, „Say Yes” este o colecție care, odată cumpărată, se îmbogățește permanent și oferă acces la noi piese și conținut exclusiv Iyeoka pe tot parcursul anului.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu