Ray Jams – Salut

S-au schimbat destul de multe de la „Pose For Me”, ultima melodie lansată alături de Mike Diamondz. Am schimbat încă o data titulatura muzicală, acum mă numesc Ray Jams. Știu, frizez cu schizofrenia dar… bauiesc că e o trăsătură artistică.

Însă, dincolo de schimbarea asta de nume, s-au mai petrecut o serie de lucruri semnificative. Am înființat un nou label muzical, se numește Good Mob și are în componența câțiva artiști foarte interesanți, pe care îi veți descoperi pe măsură ce publicăm melodiile.

În al doilea rând, la insistențele prietenilor am decis să scot din nou piese în limbă română. Un timp am cântat numai în engleză și pentru treaba asta am primit mai multe „reclamații”, cum că nu aș transmite în limba în care noi rezonam nativ mesajul.

Așa că, după ce m-am gândit mai bine, am decis să produc un întreg album în limba română. Am trecut prin mai multe idei referitoare la titlul albumului, până într-un final când am rămas la „ActX” (a se ciyi Actori…), un material ce va avea un tracklist de aproximativ 15 titluri, hip-hop la bază, însă cu tot felul de influențe din alte genuri muzicale. Prima piesă de pe album…. se numește Salut și mi s-a părut potrivită pentru atunci când „intri”…

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu