Pe 30 septembrie veți descoperi „Preludiul Lu’ Teleagă”!

AFOEmil Teleagă – lansează primul album solo oficial în data de 30 septembrie 2012 la Silver Church, de la orele 22:00. Toată suflarea hip hop românească va fi prezentă atât pe scenă, cât și în sală ca să pipereze un show adevărat plin de surprize. O să mai urce pe scenă alături de AFO în ordinea numerelor de telefon: Subsemnatu, Tecko Starr, Grigo, Subcarpați, DJ Dox, DOC, Deliric 1, VD, Nwanda, Carbon, Cedry2k, Dragonu’, Chimie și mulți alții.

Ce ne spune AFO despre conceptul albumului:

Preludiul Lu’ Teleagă a început în 2010 în urma unei călătorii în Africa de Vest.

Întors în țară în 2011, a început să prindă formă și fiecare poveste ce a fost pusă în versuri a început să rezoneze din ce în ce mai mult cu Emil Teleagă

, spune el.

După ce mi-am regăsit calea, dupa atâția ani de încercări și materiale editate, colaborări și proiecte educative, lansez la apă Preludiul – ce anunță începutul unei perioade furtunoase, luminoase și frumoase din viața mea artistică.

Dacă albumul ar avea un time-lapse, acesta ar fi, descris de către AFO:

Intro Din Cartier după care Aeroportu’ Tomis Nord mă zboară în București și eu mă întreb Ce Cale Să Aleg în Circuitul Banilor. Începe să-mi placă senzația și mă tripez pe orice loop să-mi caut energia Karma Loop, după care mă odihnesc din scris și ascult beat-uri produse de diverși producători români și nu numai. Mi-am dat seama de Globul Ocult și întreg Circuitul Banilor după care Prin Ochii Unui Vizionar am văzut cam cum stă treaba. Am ales Calea Adevărului și m-am decis să joc în filme. L-am sunat pe Chimie și am făcut Episodul Pilot. Între timp, pasionat de cer fiind, m-am format cu JustaBand și am lovit scule live până am realizat că Eu Sunt Steaua Care.
Sagace mi-a zis că Cel Mai Prost Om E Americanu’ și eu m-am gândit AFO Sau N-AFO. La final am scris Memorii despre tot ce s-a întâmplat.

Despre planurile sale de viitor, AFO spune că urmează o perioadă agitată în ceea ce privește activitatea sa artistică. El are în plan să promoveze albumul ce va fi lansat la sfârșitul lunii septembrie, atât în România, cât și în Europa, cu sprijinul comunităților de români de peste granițe. AFO se antrenează cu trupa de instrumentiști JustaBand de mai bine de jumătate de an, trupă cu care plănuiește să aibă performance-uri live curând. Primăvara lui 2013 ar fi momentul în care ne-am putea aștepta la un nou album solo, realizat împreună cu Sagace Snephrue.

Sursa articolului.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu