Nas la B’Estfest Summer Camp 2013!

Nas, renumitul rapper de origine americană, se alătură numelor anunțate deja pentru Ba€™ESTFEST Summer Camp! Ediția din 2013 a festivalului va avea loc vara aceasta în perioada 5-7 iulie, în B’€™ESTFEST Park – București, Tunari, și va avea pe afiș nume precum Chase & Status Live, Enter Shikari, Nneka, Tiamat, Noisia, Soilwork, Joker sau Friction.

Nominalizat anul acesta la patru premii Grammy (printre care Best Rap Performance, Best Rap song și Best Rap Album), Nas este la acest moment unul dintre cei mai cunoscuți artiști hip-hop din lume. De-a lungul carierei, artistul a lansat 10 albume de studio premiate cu discul de aur și de platină, precum și numeroase compilații, proiecte speciale și 26 de single-uri, înregistrând vânzări de peste 13 milioane de unități doar în Statele Unite. Nas este considerat unul dintre artiștii de top ai genului hip-hop, MTV clasându-l pe locul 5 în lista celor mai buni MC din toate timpurile, iar revista The Source (una dintre cele mai reprezentative publicații de specialitate) l-a clasat pe locul 2 în topul celor mai buni textieri din istorie.

Illmatic, albumul de debut lansat în 1994, a primit numeroase aprecieri din partea criticilor, fiind considerat și până astăzi un adevărat clasic, unul dintre cele mai bune albume hip hop lansate până în prezent. Următorul album, It Was Written, a apărut doi ani mai târziu și a debutat pe locul 1 în Billboard, păstrându-și poziția timp de 4 săptămâni consecutive. Vânzările albumului i-au adus lui Nas două discuri de platină în doar două luni de la lansare, precum și recunoașterea la nivel internațional. Între anii 1996 și 2005, Nas a fost implicat într-un conflict foarte mediatizat cu rapper-ul Jay-Z, împăcarea acestora aducând cu sine și semnarea lui Nas la cass de discuri Def Jam, label al cărui președinte era la vremea respectivă Jay-Z, precum și două colaborări surpriză, pe albumele ambilor artiști.

În anul 2010, Nas a lansat Distant Relatives, un album în colaborare cu Damian Marley, fiul celebrului Bob Marley, toate profiturile realizate în urmă vânzării materialului fiind donate organizațiilor de caritate din Africa. Cel mai recent material discografic al lui Nas, din luna iulie a anului trecut, se numește Life Is Good și a fost inspirat din viața personală a artistului de după divorțul de Kelis. Albumul include și o colaborare cu Amy Winehouse, piesa „€œCherry Wine”. Cei doi artiști au fost legați de o puternică prietenie, Amy Winehouse dedicându-i rapper-ului piesă „€œMe And Mr. Jones” de pe albumul Back to Black. „Like Smoke”, cealaltă colaborare a celor doi, a apărut pe albumul Amy Winehouse Lioness: Hidden Treasures, lansat după moartea artistei, în 2011.

După show-uri susținute la festivaluri internaționale precum Open Air St. Gallen (Elveția), Heineken Opena€™er (Polonia), Rock The Bells (Statele Unite) sau Coachella (Statele Unite), anul acesta Nas va ajunge în premieră și la București, pe 6 iulie, în cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2013!

Pentru vară acesta, Nas și-a mai anunțat participarea la festivalurile Glastonbury și Wireless din UK.

B’€™ESTFEST Summer Camp 2013 va avea loc vara aceasta, în weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe întreaga durată a celor trei zile de festival (150 RON), biletele pentru o singură zi (70 RON) și voucherele de camping (20 RON) se găsesc în pre-sale (până pe data de 30 iunie), atât online pe www.MyTicket.ro, cât și în rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului și librăria Mihai Eminescu.

Fanii B’ESTFEST au șansa de a rememora cele mai frumoase clipe ale ediției 2012 în documentarul disponibil pe canalul de Youtube: BestfestTV.

Detalii suplimentare despre B’€™ESTFEST Summer Camp sunt disponibile pe www.bestfest.ro și www.facebook.com/Bestfest.România.

Sursa.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu