Mitză feat. Grasu XXL – Bine / Rău

Okapi Sound prezintă pe contul oficial de YouTube și pe pagina de Facebook a lui Mitză prima piesă a sa după lansarea mixtape-ul „Robot”, realizată în colaborare cu Grasu.

Producția muzicală este semnată Mitză, artistul folosind un sample din piesa „Odă (În Piața Romană)”, lansată de Omul cu Șobolani în anul 2001, odată cu albumul „Ne punem în cap”. Bass-ul, chitara și tobele au fost înregistrate live în studio de către Ionuț Șerban, Ștefan Mihăilescu, respectiv Vlad Bolborea, „Bine / Rău” fiind terminată în urmă cu un an, după cum spune și Mitză:

„Sample-ul îl am de trei ani, beat-ul l-am făcut acum doi ani, iar piesa am terminat-o cu Grasu XXL acum un an, așa că am mai așteptat un an ca să o lansez.”

„Bine / Rău” este prima piesa a lui Mitză după lansarea materialului „Robot”, între timp colaborând ca MC cu Tranda pentru piesa „Ca băieții” și cu Grasu XXL pentru „Tare Frate”. Ca producător muzical Mitză semnează piese precum „Lumea mea”, „Turbofin” sau „Tare Frate”, lucrând împreună cu Guess Who pentru „Fără Titlu” sau „Onoare”.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu