Liry & Mario V – Ecaterina

Liry a lansat o nouă piesă pe canalul oficial de YouTube. „Ecaterina”, o colaborare cu Mario V, va fi inclusă pe mixtape-ul „9,5”. Cele nouă piese şi jumătate vor fi promovate succesiv, la distanţă de aproximativ o lună.

Liry ne-a mărturisit că:

Ecaterina este povestea mea, dar reflectă condiţia oricărei voci feminine în muzica rap. Ecaterina Teodoroiu, sursa mea de inspiraţie, este prima femeie ofiţer din armata română, un model de curaj, de voinţă, de rezistenţă şi perseverenţă. Pentru o voce feminină este mult mai dificil să se impună în hip-hop. Dar asta n-o împiedică să lupte ca bărbaţii, cu acelaşi curaj şi cu aceeaşi voinţă de reuşi, după exemplul Ecaterinei pe câmpul de luptă.”

 

Instrumentalul este un remake după melodia „Swim Good” a artistului Frank Ocean, realizat de Josh V. Aranjamentul îi aparţine lui Mario V. Gabi Pecheanu (Level 3 Studio) s-a ocupat de mix/master, iar Goldie Bones de artwork.

Vă urăm audiție plăcută!

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu