La Familia pornește din nou la drum!

În România, La Familia a însemnat și se pare că încă continuă să însemne foarte mult pentru Rap-ul românesc. În ochii majorității, trei trupe implicate în cultura Hip Hop sunt cele mai importante de pe meleagurile noastre: La Familia, BUG Mafia și Paraziții (ordinea necontând). Cu siguranță că nu de la ei a pornit întreaga treabă, în „jocul” numit Rap românesc fiind implicați mult mai mulți oameni, dar putem recunoaște că ei au fost unii dintre cei care au dus mișcarea la nivelul următor. Evident, nivelul următor al acelor vremuri. Totuși.. nici vremurile noastre nu i-au uitat pe Sișu și Puya.

După ce Sișu a avut o mulțime de realizări pe plan solo, dar și cu oamenii din Haarp Cord: Cedry2k, Pacha Man, Dragonu’ și Stres, iar Puya a lansat în ultimii 5,6 ani hit-uri pe bandă, apreciate atât de oamenii implicați în Rap, cât și de privitorii TV-ului sau ascultătorii radio-ului, se pare că cei doi încep din noul lucrul împreună.

Primul pas efectuat este crearea unui cont oficial de YouTube al trupei, cu această menționare putând să ne mândrim și noi, cel care se ocupă de acesta fiind colegul nostru, Martin Flavius. Pe Facebook și-au făcut apariția și o serie de poze de la studio-ul Scandalos al lui Puya, acolo unde lângă membrii La Familia erau și componenți ai crew-ului HaHaHa Production sau echipa lui Marius Moga. Ceea ce urmează.. va fi cu adevărat frumos!

Rămâneți cu ochii pe HipHopNewsRO!

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu