Interviu Omu Gnom pentru HHNews.RO: „Au fost şi bune şi rele, lumea mă ştie că sunt aici de ceva timp şi o să tot fiu ceva vreme”

Cum materialele viitoare sunt aşteptate de către ascultători, ne-am decis să-l întrebăm pe Omu Gnom mai multe detalii. Rezultatul este vizibil mai jos. Lectură plăcută!

HHN.RO: Salut, Gnom. Mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră!

Omu Gnom:

Salut, în primul rând mulțumesc de invitație și țin să dau cu pace tuturor celor care îmi ascultă muzica și citesc acest interviu.

HHN.RO: Pentru început, când te-ai apucat de treabă?

Omu Gnom:

Fac asta de mulți ani, acu vreo 12 ani l-am întâlnit pe Fratele Costel și am început Raparta. Am trecut prin mai toate fazele pregătitoare de evoluție pentru un emcee. Au fost și bune și rele și lumea mă știe că sunt aici de ceva timp și o să tot fiu ceva vreme.

HHN.RO: Ştim ca ai lansat in urma cu un an si ceva, un album. Poţi să ne vorbeşti mai multe despre material?

Omu Gnom:

Am lansat anul trecut 2 albume sau un album dublu, depinde cum vrea lumea să o ia, e cam același lucru în final. Ideea e că am scris Ai grijă să n-ai griji și i-am dat drumul gratuit pe 15 mai, conține 21 de piese fără nici un invitat. Apoi am fixat lansarea să fie pe 1 iulie și între timp m-am gândit să dau un bonus celor care au ascultat albumul și am scris Nu uita să nu uiți și am grupat mai toți emcee-ii și dj-ii care îmi plăceau și a ieșit un material de 14 piese care conține colaborări cu: Norzeatic, Kazi Ploae, Bean Mc, Ateliere De Creație, Vapor, Exile, Smokey, Dj Undoo și Dj Limun.
Dau cu pace, pe această cale invitaților pentru ajutorul dat. Având aceste 2 albume le-am grupat într-un pachet de 35 de piese. 99 la sută e produs de mine, au mai ajutat Esqu pentru piesa cu Kazi, Zumzet pentru Demisia și am luat și beat-ul de la Frizeria BeatNuts cu acordul frizerilor. Țin să mulțumesc pentru primirea caldă pe care au avut-o aceste 2 materiale și în București și în țară. Au fost concerte mai peste tot și am avut prilejul să stau cu oamenii de vorba și încă se mai găsesc oameni, suntem pe drumul cel bun.

HHN.RO: Pe viitor, pregăteşti vreun material? Dacă da, poti să ne dai mai multe detalii?

Omu Gnom:

Cu oamenii mei din Ateliere De Creație lucrăm la un album. Ateliere De Creație înseamnă Omu Gnom, Celălalt, Fratele Costel, Heas și Dj Pilu. O să fie gata cam la începutul lui 2013. Treaba e că de când m-am reapucat de muncă și în fiecare zi sunt la servici 9 ore, mă mișc un pic mai greu dar când mă mișc mă mișc bine. Am și un vers pe tema asta: de când muncesc scriu mai greu și la propriu și la figurat.
După ce scoatem albumul Ateliere De Creație o să mă apuc de albumul meu, am deja ceva bituri pregătite și un nume dar toate la timpul lor ca verbele, cum spuneam într-un vers, și după caz ca substantivele, cum frumos a completat Gojira. O să iasă o treabă bună pentru că sunt lucruri de spus, oameni de trezit și muzică de făcut.

HHN.RO: Când si unde îl putem vedea pe Omu Gnom în concerte?

Omu Gnom:

Concerte au mai fost și o să mai fie. Ideea e că noi mergem unde suntem chemați, și zic noi pentru că în concerte merg cu Dj Pilu și cu omul meu Celălalt. De curând m-am anturat cu un băiat bun de la Junky Size și sper să fie mai multe concerte și să ajung mai peste tot pentru că ascultători sunt. Așa că pentru concerte, dați un telefon aici: 0752 990 011 Daniel Lupu.

HHN.RO: Ai vreun MC din ţară sau din străinătate care te-a influenţat intr-un oarecare mod?

Omu Gnom:

Am două albume pe care le recomand tuturor celor care ascultă rap și mai ales celor care se apucă de rap sau sunt deja în treaba asta dar nu au ajuns să le asculte. Sunt piloanele rap-ului românesc: Methadon 3000 -€“ Veriga Lipsă și Deceneu – Operațiunea Monstru.

HHN.RO: Ştim că erai în trupa Raparta, poţi să ne dai mai multe informaţii?

Omu Gnom:

Am fost și încă mai sunt în Raparta. Am scos un album și 2 e.p.-uri care au fost foarte bine primite la vremea lor și apoi ne-am concentrat fiecare pe activitatea solo. Acum lucrăm împreună la albumul Ateliere De Creație și cred că anul viitor o să începem să facem și ceva Raparta pentru că e timpul. Suntem din 2000 pe felie și e cam momentul să mai facem un album.

HHN.RO: Dacă ai avea puterea să schimbi ceva în hip hop-ul din România, dar şi în cel din afara, ce ai schimba?

Omu Gnom:

Aș schimba promovarea mirajului că totul ține de mizerii de jocuri: de la bijuterii la droguri, de la țoale la focuri, de la bani la blocuri, de la fani la topuri, de la religie la scopuri.

HHN.RO: Mulţumim pentru timpul acordat. Îti dăm oportunitatea de a spune ceva pentru cei ce te asculta.

Omu Gnom:

Aș vrea să spun că am scos o piesă nouă împreună cu Ateliere De Creație. Piesa se numește Și m-am trezit…, este produsă de mine și este cam ceea ce trebuie. Băgați o ureche:

Vreau să dau cu pace la final celor care ascultă Omu Gnom, o să iasă două albume excelente în 2013, unul cu Ateliere De Creație și unul solo.
Va îmbrățișez cu drag și dacă vreți să fim mai comunicativi între noi, dați un ochi aici:

http://www.facebook.com/rapromanesc – Pagina mea de artist
http://www.facebook.com/atelieredecreatie – Ateliere de creatie

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu