Interviu Dj Oldskull: „Dacă îți place ceea ce faci, n-ai cum să nu reușești până la urmă.”

*sursa foto

https://www.facebook.com/DjOldskull

Între party-urile și concertele pe care le are programate săptămânal, Ovidiu Aioanei a.k.a. Dj Olsdkull a avut amabilitatea de a ne răspunde „interogatoriului” la care a fost supus. Lectură plăcută!

HHNews.RO: Salut. Îți mulțumim pentru că ai acceptat invitația noastră.

Oldskull:

Salut! Cu mare plăcere.

HHNews.RO: În primul rând, cine este Dj Oldskull? Care sunt începuturile lui? De unde numele de scenă?

Oldskull:

Oldskull este un simplu om, la fel ca toată lumea, un iubitor de muzică ce îl poți întâlni la diferite evenimente, la coadă la pâine sau în aglomerația de la metrou, dar lumea care mă știe, mă știe ca promoter al muzicii hip hop, raggae sau dancehall.

Începuturile legate de dj-ing au fost undeva prin 2004, printr-o simplă întâmplare. La acea vreme organizam în Bacău o serie de petreceri hip hop, iar la începutul uneia din ele, patronul clubului respectiv s-a certat cu dj-ul resident și l-a dat afară. Am încercat să-i țin locul, am reușit intr-o oarecare măsură, mi-a plăcut și de atunci numai la butoane am rămas, cea mai mare parte din această meserie învățând-o de la dj-ii de muzică house (Dj Raresh și Dj Dany Teq). Numele de scenă l-am ales tocmai că mă simt foarte atras de old school( în opinia mea old school-ul nu va muri niciodată), iar felul în care se scrie, l-am ales la sugestia unor prieteni, doar că în momentul asta îmi cam pare rău :), e ușor târziu să-l mai schimb, deja sunt foarte mulți care mă știu așa.

HHNews.RO: Ai ajuns încet, dar sigur, unul dintre cei mai cunoscuți dj din România. Până la urmă munca și ambiția dau roade nu?

Olsdkull:

Nu știu cât de cunoscut sunt, nu mă văd chiar atât de cunoscut, dar da, prin muncă și ambiție n-ai cum să nu dai roade. Nopțile nedormite, foamea aia mare și grijile de acasă n-au cum să nu te întărească. Dacă îți place ceea ce faci, n-ai cum să nu reușești până la urmă.

HHnews.RO: Având în vedere că ești dj-ul official al lui Maximilian, te rog să ne povestești cum ai ajuns să colaborezi cu el, și de fapt cu Okapi Sound?

Oldskull:

Cu Maxi mă știu cam din 97-98, pe vremea aia și eu făceam parte dintr-o formație, el era membru al formației Mahsat, s-a mutat la București prin 2000 și ceva, iar după câțiva ani ( în 2007) m-am mutat și eu. Primul eveniment la care am luat parte a fost lansarea primului album Maximilian, „Volumul la Maxim…ilian !„, a ieșit bine și de acolo a continuat colaborarea cu Okapi Sound.

HHnews.RO: Ce înseamnă să colinzi țara personal vorbind? Ai reușit să legi prietenii sau preferi să ai o conduită strict profesională când ești pr€œin deplasare?

Oldskull:

O conduită profesională poți avea chiar dacă legi prietenii în deplasare. Sunt un om ca toți ceilalți, n-aș avea de ce să nu-mi fac prieteni sau cunoștințe prin diferitele orașe prin care ajung. Chiar cred că ne-am făcut numeroși prieteni în ultimii 2 ani, de când suntem mai des plecați în deplasare. În principiu facem cum simțim. Dacă suntem obosiți, plecăm după ce ne terminăm treaba, dacă suntem pe party, mai stăm la un păhărel, două. Cum aș putea să nu mă distrez tocmai eu, unul din cei care promovează distracția?

HHNews.RO: Când ai de făcut o petrecere, ai un set prestabilit sau îți place „€œsă simți publicul”? Ai avut incidente neplăcute din cauză că nu ai vrut sau putut să îndeplinești o dorință muzicală? Întrebăm asta deorece publicul privește dj-ii ca pe niște tonomate în care bagi o fisă și ți se pune melodia dorită.

Oldskull:

Un set prestabilit nu am. Mi se pare că rar se poate întâmpla, în cazul petrecerilor hip hop, să îți faci planul acasă și să decurgă exact așa cum l-ai conceput. Consider că cel mai bine este să simți publicul.
Incidente neplăcute de genul celor menționate de tine mai sus, binenteles că mi s-au întâmplat, însă nu le-am pus la suflet. Cred că orice dj a trecut prin astfel de întâmplări.

HHNews.RO: Știm că în în ultimii doi ani ai fost aproape nelipsit de pe scena evenimentelor de club de la noi. Merită câștigul material să-ți pui la bătaie sănătatea?

Oldskull:

Îți spun cazul meu, deși în principiu cam asta pățesc cam toți dj-ii de hip hop de pe la noi, se merită atâta timp cât îți place ceea ce faci și financiar vorbind, dacă ai multe evenimente. Spun asta pentru că majoritatea cluburilor, în momentul acesta, își doresc hip hop party, însă puțini sunt patronii sau managerii care sunt și dispuși să investească bani în astfel de evenimente. Nu vreau să dau nume că n-aș vrea să-i fac de rușine, dar sunt câteva cluburi destul de cunoscute prin București, care mă rugau să mai las din preț măcar 50 de lei :)). Asta doar așa, să vă faceți o părere despre ce feluri de oameni dăm atunci când încercam să promovăm acest gen de muzică. Cu alte cuvinte, aproape toți vor moca.

HHNews.RO: Ai devenit membru cu acte în regulă Blazing Vibes. Te rog să ne spui cum ai reușit să-ți treci în palmares acest lucru?

Oldskull:

Păi…foarte simplu. Eu oricum mai treceam pe la Blazing Vibez când eram liber, iar intr-una din seri, Chesarion (principalul organizator al Blazing Vibez) și unul din patronii clubului Goblin, m-au întrebat dacă vreau să colaborăm. Cum muzica raggae și dancehall exista deja în playlist-urile mele, am acceptat, ne-am împrietenit, iar acum totul decurge foarte natural. Blazing Vibez este una din petrecerile de care sunt foarte de mulțumit.

HHNews.RO: Dj-ul preferat (român și/ sau străin)

Oldskull:

Sauce este unul din preferații mei, iar din afară Q-Bert.

HHNews.RO: Un mesaj pentru cititorii HHNews.RO și pentru fanii tăi (suntem siguri că sunt).

Olsdkull:

Distrati-vă cât puteți, pe muzică bună! V-am pupat și vă mulțumesc pentru susținere!

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu