Cum a fost concertul La Familia la Untold 2017

Toată lumea știe cum e atmosfera de concert. Aplauze, scandări, mâini ridicate. La Untold 2017, concertul a fost 2 in 1: La Familia și publicul La Familia. Poate așa ar fi trebuit să apară și pe afiș: La Familia feat. publicul.

Dacă Untold a adunat ascultători din toate genurile muzicale, atunci felia de public de duminică seară, între 20:30 și 21:30 a fost una care, după cum spun băieții, le dă energia să treacă peste probleme.

Au fost piese vechi, din care cei prezenți au cântat vers cu vers. Piesa „În realitate” a curs în același stil. „Probleme de familie” a fost acompaniată de blitz-urile telefoanelor – circa 8.000, mai exact, potrivit organizatorilor. Toată lumea a fost atât de atentă la concert, încât nici glezna proaspăt luxată a lui Sişu nu l-a oprit. După show,

Sişu a explicat de ce: „Deşi era să îmi rup piciorul, am fost cel mai fericit și am căutat să fiu la înălțimea publicului”.

Cât despre Puya

„Unul dintre artiștii pe care îi pândeam când eram puști să apară la 2 noaptea la YO MTV RAPS, Jeru The Damaja a facut warm-up pentru intrarea noastră….Când a încheiat, l-am oprit și i-am zis: Salut! Te ştiu din anii ’90 de la MTV RAPS. Eu sunt puştiul ăla din cealaltă parte a televizorului… A râs și mi-a strâns mâna”.

 

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu