Chimie a.k.a. Mișu Foarfecă, un nou artist susținut de Banana Society.

Vorbeam nu demult despre pedigree-ul de Constangeles! Ei bine, lovește din nou, aici, în societatea bananelor! Ba chiar cu un aer naționalist… De data aceasta, prin persoana lui Mihai Adamescu, nimeni altul decât Chimie, Mișu Foarfecă. Cine este Chimie și de ce este atât de molipsitor?!

Artistul rap s-a pus pe scris la 15 ani, în vremea în care BUG Mafia, La Familia și 2 Pac erau icon-uri incontestabile pentru orice fan al hip-hop-ului. Cu timpul, Chimie a ajuns să poarte cei mai largi blugi, iar “formațiile cu frații” (Sarcastic sau Melodramatic) nu au întârziat să apară. La 18 ani, Mișu fuge la București și se mută cu Gâză, se anturează cu Fratele Nord și fac “Cântăm sau Colorăm”, înregistrează piese, participă la concerte, dar nu concretizează un album.

“Plutind în derivă în burta bestiei”, Mișu s-a întâlnit cu Dragoș Tudorache (Dragonu’). Proiectul care a rămas martor al acestei întâlniri este binecunoscutul colectiv Specii. Experimentarea a primat, dar realizată în parametri metodici. Toată energia și tot statement-ul personal au fost canalizate în muzică. Probabil de aceea, Specii este o fantezie muzicală rap, încapsulată într-o formă atipică pentru vremea respectivă ca moment al apariției în România. Specii este acel element inedit care a revoluționat peisajul și prin sound, și prin lirică. Chimie, Dragonu` și Gâzăh s-au pus pe combinații ca frații și au experimentat cu o metodă din spatele nebuniei. Natural, nou, inedit, surprinzător.

Despre abordarea subiectelor neconvenționale din poveștile lor controversate: ”unghiul respectiv părea nucleul problemei”. Peste tot existau aceste tentații chimice care se desfășurau ca un portal, de parcă ar fi existat o rețea invizibilă între ele (”vicii, tentații, hiperventilații…”). Păreau a fi punctul comun indiferent de clasa socială, religie, culoare… Chimie spre exemplu a fost unul din artiștii care și-a asumat defilarea cu un subiect atât de inabordabil, considerând că tabu-ul trebuie spart. Și crede că lumea a primit atât de bine acest mesaj, tocmai pentru că a venit ca un duș rece – nu numai pentru cei care s-au conectat în acest film, ci și pentru întregul hip-hop românesc.

A fost un moment în care tot ce se putea spune se spusese deja – ba nu! A apărut acest rap cu input personal și emoțional foarte crescut, deosebit de confesiv, și atât de sincer! A fost un moment în care aparent se cântase despre bani, sărăcie, politică, femei, alcool – destul. A venit momentul în care comunitatea a auzit la fel de bine ”șaman” sau ”muză” într-o piesă rap și s-au desfășurat efectiv poezii întregi pe beat de hip-hop. Produsul final este motivul pentru care multe duminici la Silver Church au fost de neuitat pentru întreaga comunitate, precum și alte concerte reușite în București și în toată țara.

Chimie nu s-a oprit acolo, ba dimpotrivă: avântul parcă nu a făcut decât să îi stimuleze creativitatea. Primul album solo, ”Mambo Siria”, a fost o binecuvântare pentru fanii genului, atât la nivel de producție, care sună foarte curat, cât și pe plan de comunicare: mesajele lui s-au declinat din amalgamul colectiv în statement-ul personal, așa că rapid s-au remarcat câteva piese, dintre care una a primit și un videoclip deosebit, realizat de Iceberg Art. Este vorba de colaborarea cu Aforic pentru ”Omul Modern”, o mărturie de auto-caracterizare și o proiecție introspectivă de mesaj social și religios. Colaborările cu Rareș (vocalul de la Shadowbox) – cu engleza sa strălucită și cu inflexiunile feminine din vocea Giei au compus alte două piese apreciate. Albumul este scurt și concentrat, iar lansarea a fost un succes total.

Chimie a colaborat pe parcursul timpului cu Haarp Cord, Alan & Kepa, DJ Undoo, Bean, Aforic, Dragonu`, Gâzăh, Kazi Ploae, Serafim, Praetor, Shadowbox și mulți alți rapperi și artiști. La ora actuală, combinația inedită de instrumentale marca Shadowbox, cu vocalul Rareș și cu rap-ul specific Chimie este cea mai prolifică dintre colaborările lui Mișu Foarfecă.

Momentan, lucrează la două materiale ce vor apărea până la sfârșitul anului. Este vorba de un al doilea material solo, intitulat ”De la zei la cimpanezi” și o colaborare cu trupa live de rap Shadowbox.

Sursa articolului.

Autor: Florin Dumitru

Owner / Project Manager

Lasă un comentariu