Din categoria „Vechi, dar bune” vă aducem sub ochi și vă băgăm în urechi piesa „O lacrimă pentru pământ”. Cu o poveste interesantă, pe care o să v-o prezentăm în rândurile ce urmează, vă invităm întâi să lecturați, iar apoi să o ascultați.
Cunoscând mai multe variante, piesa interpretată de CenzuraH, alături de Connect-R și Rimaru din R.A.C.L.A., aceasta a apărut pentru prima dată pe albumul „Despre” al lui CenzuraH, în anul 2002. Deoarece s-a dorit ca bucata să sune mai bine, și să reapară cu un sound mai bun, aceasta a fost reînregistrată în anul 2004. Ulterior, membrii R.A.C.L.A. i-au propus lui CenzuraH ca piesa să apară pe albumul lor intitulat „Dexteritate”, însă, din motive ce nu s-au făcut publice, deși au primul acordul din partea MC-ului, piesa nu s-a mai numărat printre cele de pe material.
În aceeași perioadă, în luna aprilie 2005, la emisiunea Hip-Hop Hours, „O lacrimă pentru pământ” se afla pe primul loc, iar timp de aproximativ 3 luni nu a fost detronată. Piesa a cunoscut un mare impact în momentul în care i s-a realizat un videoclip, apărând apoi la televizor, însă fără CenzuraH. În momentul de expansiune al piesei, în anul 2005, aceasta cunoștea deja o a treia variantă, iar în anul 2012 dorința MC-ului de a o remixa, o face să dobândească, astfel, câteva schimbări, la nivel de text, cât și de interpretare, refrenul fiind cântat de B-Blue. Cea de a patra variantă a piesei „O lacrimă pentru pământ”, în final, apare pe albumul „Lumi Diferite”.
Pentru a aminti ascultătorilor de muzica ce se asculta cu mai bine de 10 ani în urmă, a fost urcată pe canalul de YouTube al HipHopNews. Neauzită până acum de către public, această variantă, a fost înregistrată în anul 2004 la Unic Studio, iar instrumentalul a fost creat de Ortega. Artwork-ul piesei a fost realizat de Alex Iulian, designer grafic @ HipHopNews.
Audiție plăcută!