ALBO a lansat „ Respect” în colaborare cu Moldamin şi GOC. Înregistrările şi intrumentalul au fost făcute la AMAVI.
ALBO e un tânăr artist în vârstă de 16 ani din Colentina. Acesta a început să facă parte din AMAVI pe data de 10 iulie 2017 şi reprezintă cu succes noua generaţie de MC-ii.
Artistul în devenire spune: „ AMAVI este locul unde am evoluat, locul unde am învăţat să-mi iau partea cinstit şi să muncesc pentru tot ceea ce îmi doresc fără ca cineva să-mi pună pe tavă. Omul meu, CenzuraH este cel care m-a ajutat cel mai mult, mi-a fost aproape în orice moment al muzicii şi îl voi respecta toată viaţa pentru asta. Sperând că pot încanta lumea cu ceea ce fac, am încercat şi încă încerc să fiu pe gustul tuturor..chiar dacă ştiu ca nu se poate, măcar în mică parte să pot mulţumii. Am învăţat că trebuie să ai elan oriunde, să te duci cu tupeu şi în acelaşi timp cu BUN SIMŢ, fiindcă după cum am zis şi într-o piesă pe care o voi lansa cât de curând: <<Dacă ştii să respecţi vei ajunge departe, dacă nu ştii să respecţi, te dă lumea la o parte.>> .”